Hmmmm....Am revenit :)

Se pare ca am niste parinti care nu prea se intereseaza sa dea detalii despre cate stiu eu si cat de mare am crescut. O sa-i cert cand o sa cresc mare din aceasta cauza. Asadar intre timp s-au intamplat cam multe printre care:

1. Am facut o baie mai nasoala decat cea din cadita de acasa si lumea se bucura si imi spunea ca m-am botezat;

Aici s-a intamplat ce nu pot sa imi explic: nenea care mi-a facut baie mi-a dat ceva sa beau dintr-o lingurita si am adormit imediat fara sa mai pot vedea ce se intampla.

2. Mi-am dat seama ca pot sa scot multe sunete si multi ma asculta si imi fac pe plac;

3. Pot sa ajung la lucrurile din casa si sa ma bucur in voie de ele cand ma plimb cu o jucarie;

4. Am descoperit ca in patul meu se poate sta si altfel decat culcat sau pe burta;






5. Am mult mai multe jucarii decat la inceput printre care si unele care si jaluzelele care stau atarnate la geam si cred ca sunt puse special pentru mine :D

6. Am inceput sa mananc si altceva decat laptele de la mama dar nu toate imi plac asa de mult asa ca uneori le scuip si primesc lapte in schimb :);

7. M-am obisnuit sa ies afara cat de des se poate si daca nu .... imi exprim eu dorinta prin sunete destul de puternice si ai mei cedeaza :D;

8. Am fost plecata in excursii la munte;

Aici am fost la o cabana dar m-a cam rapus aerul cred si am adormit inainte sa vad prea multe :)

9. Imi place sa cant cand aud o melodie care imi plce si daca ma acompaniaza tata sau mama;

10. Am crescut suficient de mare incat sa primesc si un scaun la masa si sa mananc la fel ca mami si tata si sunt foarte fericita;

11. Ma uit la desene dar numai cand ma lasa mama sau tata desi eu as vrea sa ma uit tot timpul aproape.

12. Am vazut si primele picaturi de apa care cadeau afara si mama si tata imi spuneau ca ploua;

Pe scurt cam astea sunt lucrurile pe care le-am facut in ultimele 7 luni si ma mandresc cu ele.

De ieri avem un verişor

Harnică, aşa cum mă ştiţi ( ca o), mă grăbesc să vă dau de ştire:

Ieri 7 mai, dimineaţa pe la 5, în familie a mai apărut un bondăraş, îl cheamă Alex, s-a născut în Italia (sau în Polonia/Bologna - nu prea mă ştiu la geografie), de fapt nu s-a născut singur, ci sunt aproape sigură că l-a adus barza la o verişoară de-a lu tata, Bianca (ce fain, o cheamă ca pe mama!!) care e căsătorită cu Davide (un tip fain care arată ca fotbalistu ăla din naţionala Italiei, Camoranesi).
Are 4,3 kg, deci nu e tocmai bondăraş, mai degrabă ursuleţ, după cum vedeţi chiar din poză...
Hai să trăieşti, măi Alex, să tragi din ţâţă şi să te faci mare, să aibă ai tăi numai bucurii după tine.

Jurnal: prima...

Săptămâna dintâi trecând aşa cum am făcut vorbire mai înainte, ne-am înhămat plini de zel şi voioşie la cea de-a doua, care a decurs într-un ritm mai alert, drept pentru care am consemnat (din lipsă de timp) doar momentele mai semnificative:
marţi, 7 aprilie: când o fost să se crape de-amiaz, aşa pe la vreo 11, ce-mi trece mie prin cap: hai măi soro să încerc rezistenţa maximă a pempărşilor, doar ce poate să se întâmple. Aşa că nu mică fu surpriza mamei când, pe lângă excesul de fluide din jurul textilei de mare angajament, s-a arătat vederii una secvenţă desprinsă din filmele indiene cu dansatoare din buric, şi anume... da... într-adevăr aţi ghicit... era buricul, ale cărui aspiraţii de independenţă şi autonomie s-au sfârşit brutal: inculpatul a fost închis definitiv într-un paralelipiped ceramic.
În ăst timp, tata şi-a făcut de lucru pe la Primărie, să facă rost de ceferticatu' meu de naştere. Nici el nu a fost scutit de surprize: în momentul în care i-a arătat tatei un registru unde să semneze, tanti a zis "o mie", la care tata nu se aştepta şi a sărit până în tavan: "o mie de lei???"... şi tanti i-a răspuns "nu, domnule, sunteţi la poziţia 1.000 în registru"... relaxare mare pe tata (nu avea atâţia bani la el, hahahahaha)...

Până pe la 12 noaptea, m-au chinuit nişte crampe, dar am luptat din greu şi le-am învins.

De dimineaţă însă echipa s-a schimbat: a ieşit din teren un vârf extrem de agresiv, dar care s-a odihnit suficient, fiind introdus un alt element. Evident că stâlpul de bază al echipei a rămas în joc. Să nu vă deruteze echipamentul meu, seara alb, dimineaţa vernil: la pauză am făcut schimb de tricouri...









vineri, 10 aprilie: la ceas de seară, beneficiind de serviciile competente ale naşei Ioana, m-am văzut aruncată în lichidul originar, sau oricum ceva asemănător: prima baie.





Întâlnirea cu mediul pe care îl părăsisem de puţină vreme mi-a făcut pielea de găină... ce bine era acolo, şi cald, şi linişte, nu era atâta agitaţie, şi stres: hai cu picăturile, fugi repede răceşte ceaiul, du-te cumpără alte picături, de ce nu măsori cu seringa, vezi că îi pui prea mult ser fiziologic în nas, etc
Treaba a mers brici, eu am stat fix cum au vrut ele (mama şi mai ales naşa) dar la un moment dat, parcă asta era deja la a doua baie, sâmbătă seara, mi-am adus aminte de instalaţia mea 5.1 şi am pus boxele pe maxim: mai ştiţi cum făceau maşinuţele când li se terminau bateriile? Ei bine, aşa mi-am încheiat şi eu concertul, printre suspine.

Jurnal: prima săptămână

29 martie, duminică: la trei noaptea, se dau ceasurile cumva cu o oră. Dis de dimineaţă, pe la 10:30, mama, cazată de trei zile într-un stabiliment de profil, obţine aprobarea medicului curant (bulan: tocmai era de gardă): să meargă acasă, să facă un duş, etc., să revină spre seară.
Zis şi făcut. După 2 timpi şi 3 mişcări, ajunge acas' unde "sare" pe tata. Romantism de 2 bani (mama protestează după 1 lună: 2 bani, huh?, las' că vezi tu...), ţine vreo oră.
Face un duş, potrivit cronicarului, de unde iese urlând "MI S-A RUPT APAAAAAA!!!", ceea ce era vizibil chiar şi pentru ochiul neformat şi hipermetrop al tatei, care nu mai prididea să procure suficient material absorbant.
Tata: sun-o pe Ioana (cum ar veni pe naşa, naşă-sa şi naşă-mia ), pe moaşă şi pe doctor
Mama: nu..., că mai e vreme...
Pe la 13:00 Marius, ni s-a rupt apa, fugi cu noi la spital?
Prin zonă apar şi părinţii mamei, flanchează coloana până la spital, unde aşteaptă cuminţi lângă ţigara lui Marius până ce iese tata cu veştile: totul e OK, medicul a zis că după ce se rupe apa travaliul durează circa 10-14 ore, timp în care e mai bine să nu deranjăm...
Lumea află că mama are telefoanele pe silenţios şi că ne va da veşti prin intermediul lui tata.
De stres, tata mâncă de amiaz la Marius, după care îşi uzează bocancii până la Millenium (batoane Fitness, aviz amatoarelor), după aia până la părinţii lui, n-are stare şi se mişcă-ntruna per-pedes.
Mama trage de cronometru, să se îndesească odată contracţiile, să scape de mine... comunică starea succint, în două rânduri, pe la 16 şi 17:30.
În acelaşi timp, foarte liniştit, tata se uită prin televizor, fără să vadă nimic (era filmul ăla cu boul vs. poarta nouă : Boule, o să fii tată!!!!!). Pe la vreo 21:30, la insistenţele lu' naşu-so/naşu-mio Marius, o sună pe moaşă, de la care află că mama urmează să se instaleze pe o masă. Moaşa îl asigură că totul e bine şi că îl va anunţa la final.
Mama lu' tata îl întreabă cum îi cheamă pe doctor şi pe moaşă (prenumele) ca să poată să se facă rugăciuni şi pentru ei (când o să mă fac mare o să le mulţumesc cumsecuvine maicilor şi surorilor de la Mănăstirea Căşiel, în special sorei ANAMARIA, numai eu ştiu de ce).
Pe la 23:00, moaşa dă de ştire că lumea s-a mărit cu una bucată sufleţel de 3 kile juma' şi 49 cm. Fetiţă. Se solicită sucuri şi fructe pentru mama. În zece minute, tata era la spital, cu un strugure mare roşu, şi zece batoane Nestle Fitness. Medicul: "Felicitări, tăticule, ai o fetiţă....etc. Naşterea a fost fără complicaţii, ambele sunt sănătoase".
După puţin timp, tata dă ochii cu mama: Căprioara, de Emil Gârleanu. Tremurândă ca o frunză, mama dă semne de epuizare: vibrează ca un diesel vechi în timp ce haleşte neşte batoane Fitness.
La 23:45, tata îşi procură două beri de la un non-stop (Probably the best beer in the world), dar se lăţeşte la somn după prima. În somn, se apucă de dat mesaje...sms... ce-o mai fi şi aia.

30 martie, luni: tata nu pierde vremea: pe la amiaz o susţine logistic pe mama (care s-a recuperat binişor: face un dus-întors pe hol şi nişte poze cu mine). După care organizează un chef cu tovarăşii lui. Cântecele răsună peste etaje. Orchestraţia e cel puţin f.bună (au recenzat vecinele)...

31 martie, marţi: Mama e mult mai ok, io dorm, aşa cum se vede în pozele giallo-blu. Tata nu pierde multă vreme cu mine şi cu mama: se teme că îl încearcă o răceală, pretext pentru un clasament clasic, indubitabil :=)). Deşi niţel mahmur, are timp să îşi revizuiască puţintel coafura, pe care mama o păcăneşte rapid din aparatul foto. Apare o bunică, superstresssssssssantă (starea e de moment, după câteva zile se dovedeşte de mare angajament, pe termen lung, o să vedeţi şi poze): nu e la curent cu fenomenul ăsta: ce depresie după naştere dom'le, ce stres, ce-i cu capu' tău, tăticu'... vrei să îţi ard 2 ? (a se citi ard două, nu give me five)

1 aprilie, miercuri: Ziua lu' bunicu'. Păcat că, cu tot stresul ăsta, eu n-am apucat să îl felicit.

2 aprilie, joi: La mustaţă, tata reuşeşte să depună actele ca să mă înmatriculeze la Primărie (actele se eliberează marţi). Cu aceeaşi ocazie, află că, din totalul înmatriculărilor, circa 60% sunt piese închise la culoare, chestie care îl îngrijorează: păi bine fata lu' tata, tu numa' colegi de-ăştia o să ai la şcoală? Dacă jucaţi şah, albele contra negrele, o să vă copleşească numeric. (Aici tata aşteaptă o replică din strategia militară românească tradiţională: Mircea, Rovine, Ştefan, turcii, ..., că o să pârjolim câmpiile, că o să otrăvim fântânile, etc., fără să realizeze că, până merg eu la şcoală, piesele negre o să ciordească pâinea cu tot cu grâu, cu tot cu câmpiile cu pluguri şi ţărani, la fel şi fântânile, cu tot cu apă, cu Izvoru Mureşului, cu Borsec, cu Delta Dunării, şi alte chestii. Litoralul e deja "capturat", e plin de cocalari, manelişti şi pitzipoance, deci nu mai trebuie otrăvit / incendiat...).

3 aprilie, vineri: AMR zero: Ziua cea mare: lăsarea la vatră. Pe la amiaz, tata încalecă un gândac mare negru (noroc cu Vicu' - îi a lui, şi cu Fane - şofer stresat de mine) şi ne ia acasă, pe mama şi pe mine. Zi de somn, noapte de circ.

4 aprilie, sâmbătă: Din cauza mea dorm toţi, în orice poziţie şi la orice oră. Naşii Marius şi Ioana ne fac cumpărăturile, ocazie cu care tata află "Las-o-ncet că armata e lungă". Vine o bunică, mă deoache: Cine nu s-a gândit la chibrituri, mâinile sus!!! OK, acum acoperiţi-vă urechile!!!

5 aprilie, duminică: din motive obiective, am să revin. Nu de alta, dar cu freza asta ciufulită nu îmi cade bine să mă arăt. Mai ales că azi împlinesc o săptămână.

La-nceput

nu prea am făcut mare lucru: ne-au ţinut, pe mine şi pe mama, într-un salon "rooming-in", ceea ce nu interesează pe nimeni. De plictiseală, dar mai ales la insistenţele colegelor de salon (ziceau că sunt bucată ruptă din tata, hahahaha!) mama s-a gândit să mă fotomodeleze, după cum se vede.






În schimb, tata a avut o activitate laborioasă, repetat-lichidă, cu aceiaşi tovarăşi (băieţi, tocmai aţi intrat în istorie: naşu' Marius, Mircea blondu', Johnny şi Cătă, Vick, Fane şi Marius Pop), aşa încât, de câte ori l-am văzut de aproape, avea capu' mare. Ba chiar odată capu' lui arăta ciudat: mă contrazice cineva? (se zvonea că mama lui, bunica mea - cum ar veni, l-ar fi bătut cu un prosop din aceeaşi cauză).
Dacă priviţi cu atenţie vehicolul în care mă aflu, sub bara de protecţie se află evident tăbliţa mea de înmatriculare.

Primii paşi...

...în viaţă i-am dibuit cu ajutorul generos al lui mami (care s-a chinuit nouă luni, şi m-a născut o duminică întreagă), al lui tati (a făcut şi el ce-a putut: "intr-o misiune" la începutul celor nouă luni şi pe urmă chefuri cu tovarăşii lui) şi al personalului super-medical de la clinica (dl. Gârbovan - ginecolog şi dna. Ban - moaşă, precum şi mulţi alţii, care m-au convins să dau ochi cu lumea).

Prin urmare, duminică 29 martie 2009, pe la orele 23:00, o persoană de la depozitul de copii a completat nota de recepţie a subsemnatei.