Jurnal: prima...

Săptămâna dintâi trecând aşa cum am făcut vorbire mai înainte, ne-am înhămat plini de zel şi voioşie la cea de-a doua, care a decurs într-un ritm mai alert, drept pentru care am consemnat (din lipsă de timp) doar momentele mai semnificative:
marţi, 7 aprilie: când o fost să se crape de-amiaz, aşa pe la vreo 11, ce-mi trece mie prin cap: hai măi soro să încerc rezistenţa maximă a pempărşilor, doar ce poate să se întâmple. Aşa că nu mică fu surpriza mamei când, pe lângă excesul de fluide din jurul textilei de mare angajament, s-a arătat vederii una secvenţă desprinsă din filmele indiene cu dansatoare din buric, şi anume... da... într-adevăr aţi ghicit... era buricul, ale cărui aspiraţii de independenţă şi autonomie s-au sfârşit brutal: inculpatul a fost închis definitiv într-un paralelipiped ceramic.
În ăst timp, tata şi-a făcut de lucru pe la Primărie, să facă rost de ceferticatu' meu de naştere. Nici el nu a fost scutit de surprize: în momentul în care i-a arătat tatei un registru unde să semneze, tanti a zis "o mie", la care tata nu se aştepta şi a sărit până în tavan: "o mie de lei???"... şi tanti i-a răspuns "nu, domnule, sunteţi la poziţia 1.000 în registru"... relaxare mare pe tata (nu avea atâţia bani la el, hahahahaha)...

Până pe la 12 noaptea, m-au chinuit nişte crampe, dar am luptat din greu şi le-am învins.

De dimineaţă însă echipa s-a schimbat: a ieşit din teren un vârf extrem de agresiv, dar care s-a odihnit suficient, fiind introdus un alt element. Evident că stâlpul de bază al echipei a rămas în joc. Să nu vă deruteze echipamentul meu, seara alb, dimineaţa vernil: la pauză am făcut schimb de tricouri...









vineri, 10 aprilie: la ceas de seară, beneficiind de serviciile competente ale naşei Ioana, m-am văzut aruncată în lichidul originar, sau oricum ceva asemănător: prima baie.





Întâlnirea cu mediul pe care îl părăsisem de puţină vreme mi-a făcut pielea de găină... ce bine era acolo, şi cald, şi linişte, nu era atâta agitaţie, şi stres: hai cu picăturile, fugi repede răceşte ceaiul, du-te cumpără alte picături, de ce nu măsori cu seringa, vezi că îi pui prea mult ser fiziologic în nas, etc
Treaba a mers brici, eu am stat fix cum au vrut ele (mama şi mai ales naşa) dar la un moment dat, parcă asta era deja la a doua baie, sâmbătă seara, mi-am adus aminte de instalaţia mea 5.1 şi am pus boxele pe maxim: mai ştiţi cum făceau maşinuţele când li se terminau bateriile? Ei bine, aşa mi-am încheiat şi eu concertul, printre suspine.