29 martie, duminică: la trei noaptea, se dau ceasurile cumva cu o oră. Dis de dimineaţă, pe la 10:30, mama, cazată de trei zile într-un stabiliment de profil, obţine aprobarea medicului curant (bulan: tocmai era de gardă): să meargă acasă, să facă un duş, etc., să revină spre seară.
Zis şi făcut. După 2 timpi şi 3 mişcări, ajunge acas' unde "sare" pe tata. Romantism de 2 bani (mama protestează după 1 lună: 2 bani, huh?, las' că vezi tu...), ţine vreo oră.
Face un duş, potrivit cronicarului, de unde iese urlând "MI S-A RUPT APAAAAAA!!!", ceea ce era vizibil chiar şi pentru ochiul neformat şi hipermetrop al tatei, care nu mai prididea să procure suficient material absorbant.
Tata:
sun-o pe Ioana (cum ar veni pe naşa, naşă-sa şi naşă-mia ), pe moaşă şi pe doctor
Mama:
nu..., că mai e vreme...
Pe la 13:00 Marius, ni s-a rupt apa, fugi cu noi la spital?
Prin zonă apar şi părinţii mamei, flanchează coloana până la spital, unde aşteaptă cuminţi lângă ţigara lui Marius până ce iese tata cu veştile: totul e OK, medicul a zis că după ce se rupe apa travaliul durează circa 10-14 ore, timp în care e mai bine să nu deranjăm...
Lumea află că mama are telefoanele pe
silenţios şi că ne va da veşti prin intermediul lui tata.
De stres, tata mâncă de amiaz la Marius, după care îşi uzează bocancii până la Millenium (batoane
Fitness, aviz amatoarelor), după aia până la părinţii lui, n-are stare şi se mişcă-ntruna per-pedes.
Mama trage de cronometru, să se îndesească odată contracţiile, să scape de mine... comunică starea succint, în două rânduri, pe la 16 şi 17:30.
În acelaşi timp, foarte liniştit, tata se uită
prin televizor, fără să vadă nimic (era filmul ăla cu
boul vs. poarta nouă : Boule, o să fii tată!!!!!). Pe la vreo 21:30, la insistenţele lu' naşu-so/naşu-mio Marius, o sună pe moaşă, de la care află că mama urmează să se instaleze pe o masă. Moaşa îl asigură că totul e bine şi că îl va anunţa la final.
Mama lu' tata îl întreabă cum îi cheamă pe doctor şi pe moaşă (prenumele) ca să poată să se facă rugăciuni şi pentru ei (când o să mă fac mare o să le mulţumesc cumsecuvine maicilor şi surorilor de la
Mănăstirea Căşiel, în special sorei ANAMARIA, numai eu ştiu de ce).
Pe la 23:00, moaşa dă de ştire că
lumea s-a mărit cu una bucată sufleţel de 3 kile juma' şi 49 cm. Fetiţă. Se solicită sucuri şi fructe pentru mama. În zece minute, tata era la spital, cu un strugure mare roşu, şi zece batoane Nestle Fitness. Medicul: "
Felicitări, tăticule, ai o fetiţă....etc. Naşterea a fost fără complicaţii, ambele sunt sănătoase".
După puţin timp, tata dă ochii cu mama:
Căprioara, de
Emil Gârleanu. Tremurândă ca o frunză, mama dă semne de epuizare: vibrează ca un diesel vechi în timp ce haleşte neşte batoane
Fitness.
La 23:45, tata îşi procură două beri de la un non-stop
(Probably the best beer in the world), dar se lăţeşte la somn după prima. În somn, se apucă de dat mesaje...sms... ce-o mai fi şi aia.
30 martie, luni: tata nu pierde vremea: pe la amiaz o susţine logistic pe mama (care s-a recuperat binişor: face un dus-întors pe hol şi nişte poze cu mine). După care organizează un chef cu tovarăşii lui. Cântecele răsună peste etaje. Orchestraţia e cel puţin f.bună (au recenzat vecinele)...
31 martie, marţi: Mama e mult mai ok, io dorm, aşa cum se vede în pozele giallo-blu. Tata nu pierde multă vreme cu mine şi cu mama: se teme că îl încearcă o răceală, pretext pentru un clasament clasic, indubitabil :=)). Deşi niţel mahmur, are timp să îşi revizuiască puţintel coafura, pe care mama o păcăneşte rapid din aparatul foto. Apare o bunică, superstresssssssssantă (starea e de moment, după câteva zile se dovedeşte de mare angajament, pe termen lung, o să vedeţi şi poze): nu e la curent cu fenomenul ăsta: ce depresie după naştere dom'le, ce stres, ce-i cu capu' tău, tăticu'... vrei să îţi ard 2 ? (a se citi ard două, nu give me five)
1 aprilie, miercuri: Ziua lu' bunicu'. Păcat că, cu tot stresul ăsta, eu n-am apucat să îl felicit.
2 aprilie, joi: La mustaţă, tata reuşeşte să depună actele ca să mă înmatriculeze la Primărie (actele se eliberează marţi). Cu aceeaşi ocazie, află că, din totalul înmatriculărilor, circa 60% sunt piese închise la culoare, chestie care îl îngrijorează: păi bine fata lu' tata, tu numa' colegi de-ăştia o să ai la şcoală? Dacă jucaţi şah, albele contra negrele, o să vă copleşească numeric. (Aici tata aşteaptă o replică din strategia militară românească tradiţională: Mircea, Rovine, Ştefan, turcii, ..., că o să pârjolim câmpiile, că o să otrăvim fântânile, etc., fără să realizeze că, până merg eu la şcoală, piesele negre o să ciordească pâinea cu tot cu grâu, cu tot cu câmpiile cu pluguri şi ţărani, la fel şi fântânile, cu tot cu apă, cu Izvoru Mureşului, cu Borsec, cu Delta Dunării, şi alte chestii. Litoralul e deja "capturat", e plin de cocalari, manelişti şi pitzipoance, deci nu mai trebuie otrăvit / incendiat...).
3 aprilie, vineri: AMR zero: Ziua cea mare: lăsarea la vatră. Pe la amiaz, tata încalecă un gândac mare negru (noroc cu Vicu' - îi a lui, şi cu Fane - şofer stresat de mine) şi ne ia acasă, pe mama şi pe mine. Zi de somn, noapte de circ.
4 aprilie, sâmbătă: Din cauza mea dorm toţi, în orice poziţie şi la orice oră. Naşii Marius şi Ioana ne fac cumpărăturile, ocazie cu care tata află
"Las-o-ncet că armata e lungă". Vine o bunică, mă deoache:
Cine nu s-a gândit la chibrituri, mâinile sus!!! OK, acum acoperiţi-vă urechile!!! 
5 aprilie, duminică: din motive obiective, am să revin. Nu de alta, dar cu freza asta ciufulită nu îmi cade bine să mă arăt. Mai ales că azi împlinesc o săptămână.
